Înainte de a schiţa câteva disecţii şi direcţii, să spunem că
Dangerous este cel mai bun şi cel mai bine vândut album de
new jack swing al tuturor timpurilor. Iar
Jam este înscris în genul "
funk hip hop, R&B/hip hop, new jack swing", adică acelaşi glorios melanj propriu lui
Michael Jackson. Şi-acum să vedem ce este acest misterios
new jack swing. Am căutat în trei locuri (păi nu?) şi, evident, cel din urmă a fost cel mai clar: dicţionarul
merriam-webster online, care spune că
new jack swing este "muzică pop interpretată de obicei de muzicieni negri, în care sunt combinate elemente de jazz, funk, rap şi R&B".
În dicţionarul
Britannica online (www.britannica.com), organizat foarte complicat şi cu şanse să nu vezi toată pagina, scrie că
new jack swing, cunoscut şi ca
swingbeat (şi care face parte din categoria "
urban contemporary music"),
era muzica R&B cea mai orientată către pop, promovată de
Motown încă din anii '60. Cei care "practicau" un astfel de gen erau muzicieni fără contract, profesionişti desăvârşiţi ai divertismentului, iar cei ce le compuneau piesele erau adepţi ai comercialului, pe care ştiau să-l speculeze la maximum. Mai departe - explicaţiile rămân oarecum în suspensie, pentru că există nişte puncte-puncte fără trimitere.
În fine, în
Wikipedia avem explicaţii mai ample (când spun ample, e vorba despre un curs întreg aproape şi, evident, trebuie citit) - cu istoric şi corelaţii câte vrem, plus o listă babană de melodii şi adepţi ai genului, care listă se opreşte în 1994. De pildă,
Jam e prezentată - pe lângă lista pomenită mai sus - ca o piesă de
hard funk, dance şi rap. Mai clar de-atât nu există.
În fine, să revenim la mutonii noştri. La data când putem presupune că
Michael Jackson a compus piesa (în colaborare cu
Bruce Swedien,
René Moore şi
Teddy Riley - despre care vorbi-vom cândva, mai ales despre
Swedien), el era deja liber de orice apartenenţă religioasă, dacă e să dăm crezare (şi le cam dăm) zvonurilor care spun că a fost dat afară din rândurile Martorilor lui Iehova prin 1987, ca urmare a albumului
Bad (ian să luăm lista pieselor de pe
Bad, să vedem noi
ce anume a dus la decizia asta). Alte zvonuri spun că el însuşi ar fi luat hotărârea de a-i lăsa pe Martori cu ochii-n soare.
Ambele variante însă ridică problema mamei lui
MJ, care, fără îndoială, a fost mai mult decât îndurerată, ea fiind cea care l-a înscris în rândurile Martorilor lui Iehova, în 1965 - pe când
Michael Jackson avea şase către şapte ani şi care, până târziu, a fost foarte activă în această privinţă, luându-l pe Michael cu ea în "vizitele" duminicale din uşă-n uşă, când împărţeau publicaţii ale organizaţiei.
Michael Jackson însuşi a mărturisit atât în cartea sa,
Moonwalk, cât şi în articolul său din 2001, pe care l-am postat la data de
27 august, că era deja mare, în plină carieră, când încă o mai însoţea pe mama lui în astfel de expediţii. Prin urmare, ar fi de lămurit cum de l-a lăsat inima s-o întristeze...
Bun, a terminat cu treaba asta, ar fi trebuit ca libertatea de a alege să-i fi fost benefică. În plan creativ - chiar a fost. În alte planuri - cam nexam, doar că, în
1993, a "descoperit" primul
Crăciun din viaţa lui (pus la cale de
Elisabeth Taylor), desigur, doar latura comercială - că despre alt mod de celebrare n-avem date (dacă era şi altceva, am fi aflat şi despre vreo sărbătoare de
Paşti, de pildă).
A căutat până la sfârşitul vieţii sale, în adâncul sufletului fiind, totuşi, un om religios - în stilul lui propriu,
excesiv-protestant (ca să folosim o apropiere, nicidecum o suprapunere a termenilor), de a fi. Dovezi sunt destule: avea la căpătâi, în camera de dormit, o carte despre
Papa Ioan Paul al II-lea, a fost prieten (prietenie care a presupus şi multe discuţii pe teme religioase, desigur) cu celebrul rabin
Shmuley, celebru adică în Statele Unite, a cochetat cu islamul, bătut la cap de fratele său,
Jermaine. D'a noastră nu ştim, încă, nimic, deşi se pare că avea o oarecare slăbiciune pentru România (slabă slăbiciune, totuşi) şi pentru Rusia - o slăbiciune în stil americănesc, evident, dar... O să vedem ce şi cum,
maybe, dacă s-o ivi ocazia. Poate o s-avem surprize...
Textul
Jam-ului nu dă pe-afară de poezie, e direct şi abrupt, exprimând scurt pe doi cam ceea ce credea la vremea respectivă şi, probabil, chiar mai târziu. Dar, repet, pun pariu că puţini au ascultat cu adevărat
vorbele cântate de
Michael Jackson, partea muzicală, îndeosebi orchestraţia formidabilă şi - în plus - realizarea video, alături de "
the other MJ",
Michael Jordan (de fapt, tot
MJJ, căci şi Jordan are un al doilea prenume, dar nu e
Joseph, ci
Jeffrey; şi aflu că taman azi e un fel de
zi naţională Michael Jordan în SUA, de ce - habar n-am, altă sursă de informare în acest sens fiind şi
Chicago Tribune), luând faţa, cum se spune.
Cre'că a şi vrut să învăluie totul în alte imagini, sonore (inclusiv partea de rap) şi video - căci altminteri, din motive de text (şi am văzut, cu ocazia procesului din 2005, că la americani şi nimica mişcă), piesa n-ar fi avut şanse să ajungă nici single, nici clip, nici... Dar
Michael Jackson a avut grijă - încă mă gândesc de ce - să fie
prima pe disc şi
prima în concert. Un fel de "chapeau", de leit-motiv, de impuls? Toate?
Avem şi nişte
repetiţii la Jam pentru concertele din turneu. Şi poate e bine să spunem şi că "
Jam" a fost al patrulea single al albumului
Dangerous (album care, din 14 piese, a avut 10 singles, chiar dacă, ulterior, al zecelea - "
Dangerous" - a fost anulat), "flancat" de "
In the Closet" şi "
Who Is It" şi a fost lansat la 13 iulie 1992 în SUA şi în septembrie acelaşi an în Europa.
În fine, să mai spunem că
Jam a fost mixat şi remixat de paişpe catralioane de ori: 27 oficiale şi fără număr în rest (de exemplu, doar de la
Roger Sanchez, unul din cei doi care au remixat
Jam în forma "
MJ's Raw Mix", mai are încă 14 versiuni: 7
oficiale şi 7
neoficiale) - căutăm şi vedem ce găsim: un
remix din 2008, fără identitate, dar sună bunuţ-bunuţ (interesant că începe brusc şi se termină cu începutul...), o versiune
DJ Tommy Overdub Remix (n-o văd pe lista oficialelor, dar poate nu văd io bine) - cel ce a postat-o spune că e Sony/MJJ Productions aşa o fi, un remix percapella (nu ştiu dacă e cel oficial, pentru că acela e trecut ca având 5''32", iar ăsta are 5'38") numit
MaJic's Horny Mix, un remix mult mai agresiv al aceluiaşi DJ Tommy, "
DJ Tommy's Modern Style Remix", ca să nu zicem că n-avem parte de
de toate, un remix "
2009 rmx" (postat în 2008...) făcut de un anume
Thomas Mester (să nu-mi zici c-o fi tot ăla), mai multe variante acappella (una chipurile "clasică" drept exemplu) - dar niciuna conformă celei trecute ca fiind oficială, mai ales că au "devenit" acappella în laborator şi oferta de pe
You Tube, bizar, nu e prea generoasă (mai e câte ceva, dar nu mă ostenesc pentru).
Mai adevărat ca oricând, adagiul acesta ilustrează tot ceea ce se ţese în jurul lui Michael Jackson mai ales acum, după. Toate discursurile americanoide care ascund nu neputinţa de a spune "Bre, Michael, iartă-ne că am fost dobitoci, indolenţi, ignoranţi şi, la urma-urmei, criminali prin toată nesimţirea noastră rău-voitoare", ci, mai degrabă, goana după câştiguri fabuloase pe seama legendei, reputaţiei şi talentului lui Michael Jackson, par a fi făcute mai mult de hatârul fanilor (şi, de fapt, al celor cu creierii la ei) din afara Statelor Unite. E clar că nu se aşteptau la o asemenea reacţie, atât de pro-Jackson, la nivel internaţional şi acum, cu gândul la foloase, nu prea ştiu cum s-o dea la întors, să fie undeva la mijloc, nici ca ei, dar nici altfel. Sau, şi ca ei, şi - cât de cât - ca ceilalţi (dar nu prea tare, să nu le cadă galoanele).
