Primul lucru la care m-am gândit, de cum am văzut în ce hal era "primirea" la cinematograf, a fost şi ultimul: bancul în care atentatele sunt adecvate ţării. Da, e adevărat, nici promovarea filmului n-a prea existat la noi, cronici şi păreri de la criticii noştri de film (că de muzică n-avem) nici atât, başca preţul biletului care este prohibitiv (să nu spunem cât costă junk-food-ul dinăuntru) - ceea ce-mi sugerează faptul că "ai noştri" au primit filmul ca pe o sarcină împotriva voinţei. De parcă ar fi dat ei bani, n-ar fi fost rost de câştig. Aşa că - la aşa o ţară aşa o promovare. Jalnic. Cât o fi de bun, de măreţ, de strălucitor, nimic nu se promovează singur la nivelul aşteptat, dacă e pus pe raftul unde nu ajunge nimeni, unde nu se vede şi dacă-i mai pui şi altceva în faţă.Băieţii noştri n-au mişcat nimic-nimic, drept pentru care se poate, totuşi, ca o parte destul de mare din imbecilii planetei să se afle la noi în ţară. Albumul care, cum scrie chiar pe genericul filmului, îl însoţeşte - nexam. Tricouri, afişe, ceva - oha. Animaţie, decor - nici vorbă, vai de mine, cum pot pretinde aşa o enormitate? - nici în hol nu e măcar un afiş, să se vadă la ce-ai venit. Penibil.
Probabil că dobitocii ar spune că nu li s-au dat bani să mişte vreun deget. Dar, cretinii, nu s-au gândit că există nişte fan-cluburi, că există cei care au tot organizat flashmoburi şi, cu puţină imaginaţie, se putea face o mizanscenă de toată frumuseţea. Au avut o lună la dispoziţie: şi? De ce cred ei că se face un anunţ din vreme? ca să băltim, să ne scobim în nas... Dacă s-ar fi urnit, ar fi putut face ceva măcar acceptabil, dacă nu ceva chiar bun. Şi - mai ales - cu impact. Nu. Toţi vor doar bani, că idei ghe un'să ia? E drept, asta se culege după ce în astfel de posturi au ajuns doar nişte neici nimeni, piloşi, fii, fiice, neamuri, amante, relaţii. Ca peste tot în România. Drept urmare - sala a fost trei sferturi goală (pozitiv: un sfert plină), toti stânjeniţi: în alte părţi, la filmul acesta s-a cântat, chiar s-a şi dansat, s-a aplaudat frenetic la fiecare melodie. Aici - doar după o piesă cineva a început să aplaude şi s-a domolit imediat, dându-şi seama că restul zăcea în inerţie (eu - la fel, din acelaşi motiv).
Filmul este, într-adevăr, pentru fani. Pentru careva ca mine - prea puţin, poate doar speranţa că e prima parte şi că urmează partea a doua... şi a treia, în care documentarul să fie mult mai consistent, să-l vezi şi să-l auzi pe Michael Jackson vorbind şi comunicând cu ceilalţi. Aici - e multă muzică şi toată (cu mici inserturi "rătăcite" de piese din ultima perioadă plus o scurtă secvenţă de Jackson 5 şi o piesă The Jacksons) din perioadele Thriller - Bad - Dangerous - vag HIStory (excelenţi toti dansatorii - foarte bună partenera de la "The Way You Make Me Feel" - şi muzicienii, mai puţin solista de la "I Just Can't Stop Loving You"; chiar dezamăgitoare...; mulţumesc L. pentru corectură). Minunate, de asemenea, punerile în scenă (şi tăieturile la montaj) - poate cam exagerată versiunea nouă la Thriller.
Este un film marca Kenny Ortega şi mai puţin, cred, un film pe care Michael Jackson l-ar fi aprobat întru totul. Aş crede c-ar fi vrut ca o parte să fie şi cu piesele din ultima perioadă şi la cel puţin o piesă să fie prezentat making of-ul pe larg. Dar astea-s chestiuni subiective: este un film în care se poate vedea cum TREBUIE făcut un lucru, cum trebuie muncit, cum trebuie să fie relaţiile între cei care formează o echipă. Adică - ei se află în secolul al XXI-lea, noi - în epoca de piatră.
