Înlocuim cuvântul speech (ca să nu ne ducem cu gândul...) cu articol şi iaca snopul, că la acela nu-i nevoie să facem permutări. Trebuie să recunoaştem un lucru: dincolo de absolut orice altceva, cu talent sau fără, alb sau negru, bun sau rău, Michael Jackson a fost, este şi va fi una din marile enigme ale vremurilor noastre, cele ce sunt şi cele ce mâine vor râde la soare - ca să rămân în tonul titlului. De câte ori crede careva că ştie cu cine are de-a face, apare un element nou (sau nu tocmai nou, dar ignorat) care răstoarnă lucrurile cu totul. Şi, prin urmare, n-avea el dreptate atunci când îşi modifica radical chipul, de toţi încremeneau? ba da - şi poate tocmai aici este cheia, toţi având rezolvarea sub nas şi, de fapt, nevăzând şi neobservând nimic. Întotdeauna lansa un mesaj, aparent criptat, dar oferea şi cheia. Totul e/era s-o descoperi. Aşa cred. Până acum, cu creierii ţăndări după tot ce-am citit, constat că nimeni n-a descoperit nimic. Nici măcar medicii care l-au tocat mărunt, la propriu, ca să-i facă autopsia.În cartea lui Mark Twain dedicată lui Huckleberry Finn, eroul îşi punea toate felurile de mâncare în aceeaşi farfurie: supa, friptura, cartofii prăjiţi, sosuri, salate, ce-or fi fost - că nu mai ţin minte - toate erau puse de-a valma, spre satisfacţia supremă a băiatului. Când cucoana care-l "înfiase" şi-a arătat nedumerirea (cel puţin), Huck i-a spus că-i place cel mai mult aşa. "De ce?" - l-a întrebat cucoana. "Pentru că sunt mai zemoase". Cred că asta e esenţa presei de azi, vai de mama ei dar şi mai vai de a noastră, nici cea referitoare la Jackson, deşi acum a luat o morgă de gravitate şi sobrietate, nu face excepţie. A schimbat doar look-ul (să ne mirăm?) - precum lupul - părul, dar esenţa (năravul) e aceeaşi (acelaşi). Râde ciob de oală spartă, dar diferenţa e că Michael Jackson avea talent, că a lăsat ceva în urmă, pe când cei ce-l toacă mărunt - nu.
Am citit cu ochii cât cepele articolul pomenit în The New York Times, cel din GQ: se numeşte BACK IN THE DAY şi este semnat de John Jeremiah Sullivan (john jeremiah sullivan is a gq correspondent, scrie la finalul celor 10 pagini). De pe la jumătatea articolului deja vedeam cruciş. Lucruri remarcabile, minunăţii, amestecate cu tâmpenii, fleacuri, iar finalul idiot - speculaţie, de altfel -, are singura scuză că a fost scris înainte de aflarea celor consemnate în raportul de autopsie (dacă şi ăla o fi real, ori dacă o fi şi aia reală). Am aflat a o mia variantă pentru porecla Smelly, am aflat - ceea ce şi mie mi se întâmplă - că Swedien vede sunetele în culori, am luat la cunoştinţă că în piesa Billie Jean există câte ceva de lămurit dar, mai ales, am aflat că Michael Jackson considera muzica un corp viu: voia să-i cunoască anatomia. Asta - în tinereţe, căci la maturitate (adică până în iunie a.c.) ajunsese un "microbiolog" muzical de elită: voia să ia fiecare sunet şi să-l studieze la microscop - aşa cum faci cu un microorganism ori cu o celulă, pentru a vedea cum ar putea să-l (să o) prelucreze. O să mai citesc articolul de paişpe mii de ori, ca să-mi descrucişez ochii.
____________________________
fotografia: Michael Jackson în Japonia
