A murit Michael Jackson
Nu ştiu cum şi de ce şi nici nu-mi pasă. Am fost fan Michael Jackson în copilărie, cu toate gesturile ridicole pe care le presupunea acest lucru. Îmi descheiam brusc cămaşa într-un dans la serile organizate de profesorii noştri, îmi lăsasem şuviţă, colecţionam fotografii şi abţibilduri. Şi multe altele. Dar astea sunt poveştile prosteşti la care toată lumea se gândeşte într-un asemenea moment şi care, de fapt, nu interesează pe nimeni. Oricât de banal ar suna, a murit un mare artist al timpurilor noastre. O voce aparte, o sensibilitate deosebită şi un dansator desăvârşit, aşa cum spunea însuşi Fred Astaire. Michael Jackson a fost un om al vremurilor noastre şi le-a împărtăşit o parte dintre metehne. Nu cred povestea cu pedofilia – n-am crezut-o niciodată – însă relaţiile familiale dubioase, schimbările de ideologie de la un an la altul, extravaganţele şi ciudăţeniile ne spun clar că Michael nu poate fi un model. Poate şi de aceea m-am despărţit cândva de el. Pentru că îl pusesem pe un piedestal care se prăbuşise şi astfel uitasem dimensiunea lui umană. N-am nici un chef să aud acum seria de necrologuri pompoase şi, în fond, goale de orice sentiment: „cel mai mare artist al tuturor timpurilor” etc. Sau prostia formulată de un amic acum ceva timp, „regele muzicii”. Michael Jackson n-a fost nici una, nici cealaltă, deşi în asta au încercat să-l transforme industria şi media, pentru ca apoi să-l poată distruge, după bunul lor plac. Michael Jackson a fost un om singur şi de aceea poate „Stranger In Moscow” este una dintre piesele care-l descriu cel mai bine. Şi din singurătatea şi tristeţea lui, a reuşit să ne dea nouă un zâmbet, o atingere pe aripile muzicii. Am înţeles asta când am redescoperit artistul şi omul din el, dincolo de tevatura media şi dincolo de defectele omeneşti. Nu am de gând să-l idealizez nici acum, după ce a murit, pentru că i-aş altera adevărata personalitate. Dar mărturisesc că, pentru o clipă, am sperat şi eu că totul nu e decât o manevră mediatică şi că Michael se ascunde, viu şi nevătămat, în vreun nou avatar al fermei sale, Neverland. Îl regret enorm. Pentru că dincolo de toate, Michael Jackson e partea aceea din copilăria mea în care, rotofei şi tuns castron, am insistat din răsputeri să-mi las o şuviţă pe frunte. Dumnezeu să-l ierte!
(articol postat pe blogul Thoughts/cugetări)
(articol postat pe blogul Thoughts/cugetări)
