La 27 aprilie 1984, opt indivizi dubioşi (şapte hăndrălăi şi o duduie) dădeau năvală la adresa de pe uliţa Hayvenhurst din Encino a familiei Jackson, în căutarea unuia dintre băieţi: acela care, cu doar două luni înainte (la 28 februarie), a îndrăznit să împrumute (ca să nu spunem că a şterpelit) vocea colegului lor de corporaţie, Mickey Mouse, pentru a mulţumi celor ce i-au acordat tocmai opt premii Grammy la rând.Invazia s-a soldat cu un preafericit succes, tribul fiind pândit voios de însuşi cel căutat. Ca o dovadă o prieteneştilor sentimente reciproce, dacă n-aţi fost atenţi la mini-reportajul de mai sus, avem un instantaneu postat mai jos (săracul Freud, ar fi avut ceva de comentat: cum de s-a proptit taman în nasul lui Grumpy?)
Dar să revenons la oile noastre... Vocea folosită cu bună ştiinţă, zic eu, la gala Grammy din 1984 seamănă izbitor de mult cu vocea disneyanului tiz: Mickey (dar Mouse). În fond, în afară nume, mai aveau ceva în comun: cel puţin o mănuşă albă...
... preferinţa deosebită pentru culorile roşu şi negru...
Dar să revenons la oile noastre... Vocea folosită cu bună ştiinţă, zic eu, la gala Grammy din 1984 seamănă izbitor de mult cu vocea disneyanului tiz: Mickey (dar Mouse). În fond, în afară nume, mai aveau ceva în comun: cel puţin o mănuşă albă...
... preferinţa deosebită pentru culorile roşu şi negru...
... şi pasiunea pentru hainele milităroase, cu epoleţi...
Am zis mai sus că Mickey Jackson a folosit cu bună ştiinţă vocea lui Michael Mouse la gala Grammy din 1984, pentru că drăcuşorii îi şopteau că numai într-un moment deosebit poate să-şi facă de cap şi să nu turbeze nimeni. Nu degeaba repeta mereu că el este Peter Pan. Cine pricepe - bine, cine nu... Ia să comparăm... Ascultaţi cu MARE atenţie vocea lui Mickey (dar Mouse):sau:
Şi acum - vocea lui celuilalt Mickey (dar Jackson):
Se poate alege orice alocuţiune rostită de acest Mickey (adică Jackson); este, oricum, mult prea interesant chiar şi după 26 de ani...
Poate fi un fel de repetiţie pentru gala Grammy din acest an, la o adică.
Şi mai avem câte ceva în tolbă - dar, deocamdată, ne punem pofta-n cui, admirând ce e de admirat, cum este şi imaginea de mai jos.
