Secvenţe

Postarea care stă la dospit e tot acolo, pen'că, deocamdată, n-am chef...
www.michaeljackson.com, site administrat de Sony, apelează la YouTube ca să ne fluture pe la nas momeala: la 26 ianuarie apare This Is It pe DVD şi Blue-ray. Fiind vorba despre fiţoşii de la Sony, e interesant că foamea de bani îi face să coboare printre oamenii obişnuiţi, postând secvenţe din aşteptatul TII pe un canal popular ca You Tube - pe care, altfel, îl greblează zi de zi, ceas de ceas, în lung şi-n lat, în căutarea celor care postează de capul lor "proprietăţi" sonyene... Pentru că, de pildă, canalul Michael Jackson de pe You Tube nu e accesibil şi din România. Dar acum profităm, căci se dau şi ei mână largă (cred că ceea ce se lansează la 26 ianuarie o să ne jupoaie de bani şi n-o să cârtim, pentru că e vorba de Michael Jackson).

______________________________

Urmare la varianta exerciţiului - ce se află pe blogul all for L.O.V.E. (până la urmă iese o culegere de exerciţii): tocmai aceste exemple sunt cele care îl oripilau, pentru că îl blocau şi nu prea ştia cum să reacţioneze, după cum singur povestea. Să fim drepţi, dacă ne punem în locul lui am fi avut parte de câte o experienţă destul de dură şi, personal, nu ştiu/ştim cum aş/am fi reacţionat; mă tem că destul de nasol (vezi isteroida care ar fi trebuit un pic scuturată şi abia apoi trasă de mână... dar de ce trebuia neapărat s-o aducă cu forţa, dacă fata nu voia? Înfiorător e că, în situaţia lui, nu putea reacţiona normal, pentru că era în joc imaginea sa faţă de fani, dar o astfel de creatură care ar fi scos din sărite pe oricine, îl supunea pe MJ la grele încercări).

Fanii şi fanele din secvenţele alese au avut noroc că au fost filmaţi/filmate, căci în memoria lui MJ sigur nu rămânea mare lucru. Doar întâmplările şocante mai aveau parte de o astfel de atenţie (pomenea ceva despre o duduie care a făcut pe ea de emoţie), dar astea nu sunt deloc măgulitoare pentru aceştia sau acestea. Nu mi-o închipui pe juna isterică povestind cu aplomb familiei şi prietenilor cum s-a dat în stambă în faţa lui Michael Jackson. Dacă n-ar fi filmarea, povestea ei ar fi foarte stufoasă şi emoţionantă; aşa, cred că se laudă cât cuprinde doar cu autograful şi cu îmbrăţişarea de până la scena veselă cu goriloiul (sau ce-o fi fost) - scenă foarte sugestivă în context.

Nu, nu la aşa ceva mă gândeam, ci la ce ai putea discuta, tu, un nimeni, cu el. Ce să-i spui şi să nu dea ochii peste cap, ori să-ţi mulţumească rapid şi să dispară? Ce calităţi sau defecte să ai pentru a veni, la urma urmei, el spre tine, tu nefiind, repet, nici mare notorietate în vreun domeniu, nici ştab de renume, nici copil de star; mă gândeam că bolnavii aveau un nedorit atu. Dar, de pildă, ar fi fost interesantă mai degrabă o filmare a pelerinajelor pe care le făcea ca martor al lui Iehova prin mahalale sau chiar ceea ce povesteşte el însuşi în articolul din 2000 (My Childhood, My Sabbath, My Freedom) şi postat parţial chiar pe bara din dreapta... Că aşa, întâlniri fără va urma, e uşor să-ţi imaginezi şi sunt perfect posibile. Foarte frumoase şi bune. Dar...