Santa Barbara - Santa Ynez - Los Olivos - Neverland Valley

Adică un foarte scurt curs de geografie. Neverland Valley Ranch, aflat în Santa Barbara County, California, va rămâne pentru totdeauna - în mintea tuturor - ca fiind adevărata casă a lui Michael Jackson, chiar dacă el însuşi, simţind că a fost distrus tot farmecul şi echilibrul acestei zone prin repetatele şi brutalele "razii" poliţieneşti, a renunţat la aceasta şi s-a refugiat în diferite locuri - până la ultima reşedinţă, o vilă (cam palat) de la adresa North Carolwood Drive nr. 100. O să pălăvrăgim şi despre aceea, deocamdată - un pic despre Neverland.

N-am găsit distanţa dintre Los Angeles şi Neverland Valley Ranch, mărturisesc că mi-e mult prea lene să stau să fac calcule pe bază de hărţi. Poate aflu cândva şi atunci o să zic. (Am aflat: două ore). Dar drumurile dese erau între aceste două puncte, de aceea cred că era interesant de ştiut... În fine, cam ăsta e peisajul din zonă.

Foarte frumos - dar până n-ajungi acolo, impresiile sunt de plastic. Trebuie să mergi la faţa locului, să simţi cum, când şi cât bate vântul, cum miroase marea sau muntele, cât e de cald sau răcoare, care e diferenţa de temperatură între zi şi noapte, cât sunt de acri locuitorii (am înţeles că nu-i dă ospitalitatea afară din casă), câte gropi sunt în asfalt şi câte rânduri de borduri la trotuare.

"Pacific Coast Railway" last train to Los Olivos delivers mail on January 10, 1934 at 10:10 AM (if it was on schedule). PCR locomotive 106 was wrecked in 1936. Caboose number 2 resides in the California State Railroad Museum in Sacramento.

Şi poposim (poate apucăm în viaţa asta să fie şi de-adevăratelea, pentru că, repet, aş vrea o ghindă din stejarul cu pricina; ar fi fost bine să fie o ghindă din "recolta" 2009 măcar, adică o ghindă antumă - iertată-mi fie exprimarea) chiar în faţă la Neverlandul pre care îl văzurăm şi răs-stră-prea-văzurăm în vara ce trecu. La televizor.

Toată lumea s-a proptit în opulenţa destinată tuturor, mai ales adulţilor şi mai ales adulţilor cu puţine circumvoluţiuni la creier, ca să vedem că şi americanii încă leşină în faţa bogăţiei şi, ceea ce mi se pare cel mai trist, că şi pe acolo, ca şi pe aici şi oriunde, lumea e plină până la refuz de minţi înguste. Şi spun asta pentru că jucăriile, jocurile, joaca, spaţiile şi "utilajele" destinate acestei/acestor activităţi au fost ignorate şi/sau inventariate în viteză. Ori, scopul principal al Neverlandului era tocmai acesta.

"Creaţia literar-artistică include diferite forme de joc, prin care efortul depus se asociază cu o stare de plăcere şi de bucurie. În contrast cu fotbalul şi cu şahul, jocul creaţiei nu se desfăşoara pe baza unor reguli prestabilite, ci se organizează chiar pe parcursul desfăşurării sale, eventual în absenţa oricăror regului; el este o expresie a libertăţii spiritului, a dreptului nostru de a greşi, de a eşua, în drumul spre afirmarea personalităţii. Pe de altă parte, chiar jocurile cu aparenţa divertismentului, în măsura în care au o istorie bogată, au o miză culturală importantă şi devin, la o examinare mai atentă, obiect de cercetare ştiinţifică." - acad. Solomon Marcus (Paradigme universale III. Jocul)

Da, un om deschis ca matematicianul Solomon Marcus ştie, înţelege şi susţine cu încăpăţânare şi jovialitate, de ani de zile, necesitatea jocului la orice vârstă ca element esenţial pentru creaţie - în acest caz, artistică - fapt imposibil pentru cei ce, tocmai ei, s-au apucat să măsoare şi să cântărească viaţa şi faptele lui Michael Jackson. Domnul Solomon Marcus, de la înălţimea celor 84 de ani ai săi (la 1 martie 2010 va împlini 85), ştie şi poate să se joace. Dar domnia sa are un avantaj: având meseria şi titlurile atât de serioase, nimeni nu-şi permite să-i nesocotească vorbele. Partea rea e că acestea nici nu ajung la nătărăii care dispreţuiesc jocul şi joaca (o, dar câţi n-avem de jur împrejurul nostru?) şi, mai grav, aceşti nătărăi au condeie şi microfoane în mâini.

Nu mai ştiu cine spunea că "oamenii gravi comit mai puţine nerozii decât cei veseli, dar atunci când le comit, acestea sunt foarte grave" - şi, din păcate, se vede că tendinţa e ca "gravii" să conducă tot mai multe domenii şi, fiind mulţi, să comită nerozii grave din ce în ce mai des.

Poate că pare, aceloraşi nătărăi, prea bizară asocierea dintre un matematician-academician şi un enterntainer, un muzician, un artist. Oare? Muzica şi matematica au legături mai mari decât îşi pot imagina unii, ba chiar la nivelul mecanismelor psihologice sunt aproape identice.

Şi, ca să repet, lui Michael Jackson îi plăceau şi jocurile "serioase", pe primul loc fiind celebrul monopoly (şi ştim ce afacerist excepţional era în viaţa reală), apoi şahul.

Am pornit de la una şi am ajuns la alta - şi asta doar pentru că, pornind de la cartea lui Taraborelli, pe care încă nu ştiu cât să-l bănuiesc de rea-credinţă, cât de ticăloşie şi cât de ipocrizie, am pornit să caut şi peisaje, imagini ale unor locuri-cheie pentru Michael Jackson. Deşi pare banal, toate drumurile duc, în cazul de faţă, la Neverland (Valea Sicomorilor).

În fond, Michael Jackson a stat acolo o mare parte a vieţii sale, adică 17 ani (1988-2005), exact acelaşi număr de ani cât a stat în locuinţa de la Hayvenhurst, Encino (1971-1988) - dar, că tot vorbirăm de matematică, în cazul de faţă 17 nu este egal cu 17 - adică prima serie de 17 ani nu seamănă cu cea de a doua; o să vorbim despre bunele şi relele fiecărei serii de 17.
Iar la aceste gânduri s-a adăugat şi articolul scris de Paul Theroux la www.telegraph.co.uk şi postat în Dugheană.

Şi, la final, un link către un site care e ok, dar întreb: abia acum s-au trezit? Site-ul se numeşte neverlandhopefund.com şi şi-a propus să salveze ce-ar mai fi de salvat (mai e ceva de salvat? nu s-a dus totul la licitaţii?) din Neverland Valley Ranch. Poate că acriturile de vecini vor fi de acord, totuşi ca Neverland să devină un loc de pelerinaj - cum este Graceland pentru Elvis Presley (şi ce afacere bună s-a dovedit a fi), pentru că un isteţ ca John Branca sigur şi-a pus în minte un astfel de lucru...