marți, februarie 09, 2010

Un fan Jackson 5 & The Jacksons



You Tube găzduieşte o droaie de fani (şi fane) Michael Jackson, dintre care o sumedenie de astfel de admiratori adaugă claie peste grămadă şi restul familiei, căz'doară tot alde Jackson sunt. Dar mai rar se găsesc fani doar ai trupelor formate de fraţii în chestiune, Jackson 5 şi The Jacksons. Un astfel de exemplu - în faţa căruia trebuie săltată pălăria - este numitul jackstill78.

Din "fişa personală" a junelui jackstill78 aflăm că are 28 de ani (adică e născut în anul în care se lansa albumul Thriller), e american şi este, ca să zic aşa, fizician (cu studii superioare cu tot). Surprinzător: un om atât de tânăr este pasionat de "epoca disco", adică de vremurile când până şi părinţii săi, presupunem, erau puştani. Sau poate tocmai asta să-l fi marcat, crescând, cel mai probabil, în atmosfera care le-o fi plăcut cel mai mult babacilor, adică muzica fraţilor Jackson.


Din chestia de deasupra se vede că dintre surorile Jackson, Rebbie ar fi putut avea, cu adevărat, o carieră de mare succes. Asta e, fiind cea mai mare a trebuit să le lase pe "cele mici" să se afirme. La Toya - degeaba, iar Janet - cam cu opinteli.
Pe canalul cu pricina sunt câteva episoade bune de văzut din prea-bombănitul de către Michael serial "The Jacksons Variety Show". Mărturisesc că nu greşeşte deloc jackstill78, omul nostru: ştie ce vrea. O să postăm (poate în nişte sâmbete ori duminici) ceva episoade, dacă privitoriului îi e prea lene să stea călare pre You Tube (acolo mai sunt şi alte canale asemenea, o să le puricăm noi....)

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails