Cum cărţile se scriu din cărţi, n-o să-mi propun să fac un astfel de lucru şi, pornind pe calea cercetărilor ca un diletant (având scuza lipsei materialului documentar solid la îndemână), o să mă raportez pe cât se poate la sursa cea mai sigură, adică la ceea ce a spus sau scris Michael Jackson însuşi. Începem cu "Private Home Movies" - mai ales că sunt atât de voioase, încât îţi dau curaj să cercetezi mai departe (eventual - cu reveniri la acestea, ca să mai poţi lua o gură de aer) - care filmuleţe au fost puse "cap la cap" în 2003. Minunată, excepţională, antologică secvenţa din episodul I (dat la link) dintre minutele 1'57" şi 3'14". De văzut de mii de ori şi tot haioasă e. Plus cafteala cu frişcă - tot din seria asta...
Prima concluzie care este izbitor de evidentă (a naibii exprimare) este că trebuie să ne plecăm în faţa inteligenţei: fiind înconjurat-asaltat-hărţuit de presă, curioşi, gură-cască, trăncănitori şi turnători, a reuşit, iată, vreme de 50 de ani să-i ducă pe toţi de, ghici ce, de nas. Se dovedeşte acum cât de puţine lucruri se ştiau, de fapt, despre el, despre personalitatea sa vreau să zic - şi asta din cam toate punctele de vedere. Mai misterios ca niciodată - şi pentru a afla noi asta a trebuit ca el să moară - Jackson va ţine minţile ocupate încă vreo 50 de ani, că aşa-i şade bine cuiva atât de complex, pentru ca, la împlinirea sumei, să se descopere cu totul altceva, care să răstoarne toate teoriile referitoare la el. Jos pălăria !Cu cât aflu mai multe, cu atât înţeleg mai puţin: pare să fie vorba de fiecare dată despre o cu totul altă persoană, neştiind prea bine ce anume s-a păstrat din Michael Jackson cel de la început. Dar s-a mai păstrat ceva ? Sau - măcar ce s-a păstrat din cel "precedent" schimbării ? - şi aici se prea poate să fie doar impresia celui din afară, care habar n-are să vadă. Recunosc.
Candoarea (pentru că nu e vorba despre naivitate şi, cu atât mai puţin, despre puerilism; nici vorbă de aşa ceva) - de care era conştient, iniţial naturală, este construită şi cultivată cu meticulozitate de-a lungul vremii; ajunge una din atitudinile de scenă (scena fiind tot ce era în afara zidurilor domeniului său propriu, fie că e cel real, fie cel mental & afectiv) , care să-l ferească, o dată în plus, de agresivitatea mediului.
Mă întreb cam ce poate simţi cineva care - fiind purtătorul unor astfel de daruri (voce, talent muzical, coregrafic, regizoral chiar, ori - pe alocuri - scriitoricesc) pentru care şi-a sacrificat întreaga viaţă, fiind convins că are menirea dată de sus pentru asta, să ajungă să se vadă atât de hulit şi hăituit; cum e să vezi că ţi se ia chiar şi nădejdea că ţi-ai îndeplinit menirea (sau că măcar eşti pe cale să), că ai făcut/faci ce trebuie; cum e să ţi se ia şi visul sau chiar posibilitatea de a visa, speranţele? că ţi se trânteşte uşa şi ţi se ia şi cheia - după o viaţă întreagă sacrificată la propriu, lăsându-te doar cu întrebarea "la ce a folosit"? Poate sună siropos, dar cam asta e esenţa - o să mă strofoc să o traduc în limbaj scorojit.Mi-a plăcut ce a povestit un prieten al său, Gotham Chopra, despre intenţia lui MJ de a le ajuta pe cele două ziariste aflate în dificultate în Coreea de Nord. MJ voia sincer să le ajute. dar... Povestea apare în ediţia din 5 iulie a.c. a "The Huffington Post".
Şi tot acolo este postată (la data de 26 iunie) cea mai frumoasă poveste pe care am citit-o până acum în legătură cu Michael Jackson (chiar dacă unii dintre cei ce comentează la subsolul paginii sunt revoltaţi de lipsa de discreţie dovedită de Chopra). Merită să fie tradusă - pentru că este încă o dovadă - zic eu, credibilă, a candorii naturale a lui MJ. Se numeşte "Writing Songs With My Friend Mike".
Şi tot acolo este postată (la data de 26 iunie) cea mai frumoasă poveste pe care am citit-o până acum în legătură cu Michael Jackson (chiar dacă unii dintre cei ce comentează la subsolul paginii sunt revoltaţi de lipsa de discreţie dovedită de Chopra). Merită să fie tradusă - pentru că este încă o dovadă - zic eu, credibilă, a candorii naturale a lui MJ. Se numeşte "Writing Songs With My Friend Mike".
Mda, am încălcat promisiunea scrisă la începutul chestiunii de faţă... ei, şi ? Nu a meritat ? Minunată poveste, dincolo de cuvinte spune mult mai mult şi mult mai multe. Mai ales spune că eu am scris, probabil, destule prostii. Dar nu le corectez, întâi pen'că habar n-am cum - şi-al doilea, merită să mai facă şi neuronii niscai gimnastică. Măcar ai mei.
