După ce a luat copacii la numărat ("Sunteţi toţi?", "Mda, aşa credem", "Bravo"), i-a ordonat pe înălţime, vârstă şi cunoştinţe despre natură, a strigat catalogul, a pus absenţele nemotivate, apoi i-a amestecat alandala - s-a dat un pas înapoi, i-a admirat zâmbind - şi le-a anunţat prelegerea pregătită pentru ziua cu pricina. Tema: "Cum îmi aleg eu un Director de Public Relations cât mai tâmpit".Sicomorul-şef a foşnit nemulţumit din frunzele dreptace: "De ce tâmpit? Idiot nu e bun?", fapt care a dus la o foijgăială generală, "E o întrebare sau ne dezvălui unul din secretele tale?", "Dar n-ai deja un director îndeajuns de stupid?", "Vrei altul şi mai tâmpit?", "Ia-ţi craca de-aici că-mi faci umbră".
"Fiţi cuminţi", le-a zis, "ştiţi că sunt un perfecţionist". S-a lăsat o linişte încărcată de aşteptare, curiozitatea arcuind crengile-sprâncene a întrebare - "ne foşneşti şi nouă cum adică?" -, în timp ce, pe sub pământ, îşi dădeau ghionturi cu rădăcinile răşchirate. "Da" - întări el, "sunt un perfecţionist!".
Sicomorul-şef îşi drese fâşâitul şi şuieră printr-o scorbură mică, pitită sub craca stângă: "Înţeleg asta. Adică înţeleg perfecţiunea în sensul larg, cum să spun, adică ăl bun. Dar tu susuri despre perfecţiune... în rău?". Îl privi mijit, dispreţuitor (sicomorul-şef se cutremură, privirea aceea semăna a lamă de fierăstrău) şi murmură "N-ai înţeles nimic. Perfecţiunea e una singură. Restul - larg sau nu - e doar interpretare". "Ce foşneşti?" - se învârtoşă sicomorul-şef - "păi tu ce faci toată ziua? toată viaţa? cum se cheamă asta?""Se cheamă... se cheamă că o să vorbim despre asta la o prelegere viitoare. Acum am altă temă, pe care mi-a scrijelit-o pe scoarţă, ă, pe scoarţa cerebrală Stejarul Principal..."
"Am putea s-o frunzărim?" - întrebă cu suspiciune-n glas un sicomor din spate, agitându-şi crengile în toate părţile. Toţi sicomorii se foiră la unison "S-o frunzărim, s-o frunzărim!", "Păi..." - încercă el să-i lămurească, dar riposta fu zgomotoasă "Niciun păi, să vedem noi ce vrea Stejarul ăla!" - "Principal"... - "Eşti prea preocupat de denumiri" - "Nu-i aşa, el mă inspiră" - "Vax, în el doar te cocoţi, ştim noi!" - "Mă cocoţ, dar mă lasă să visez şi-mi şopteşte... În fine, pot să v-o povestesc?". Sicomorul-şef se scărpină uşurel cu o crăcuţă cheală şi bombăni "Ar fi ceva, dar ştiu eu că tu îndulceşti mereu unele... aspecte". "Pe-asta de unde ai mai scos-o? Nu îndulcesc nimic, urăsc zahărul"."L-aş putea susura eu?"- întrebă un sicomor gras - "Eu foşnesc destul de tare încât să audă toată lumea..., toată valea". "Hm, înţeleg că n-aveţi încredere-n mine... Să nu mai vin?" "Stai-stai, cine spune că n-avem încredere? Ba, chiar prea multă avem, am şi avut adică şi uite, ferma se cheamă altfel, copacul principal e, mă rog, altcareva... Ia dă discursul ăla şi tragem la sorţi cine să-l foşnească." "Da' nu-l frunzăriţi, bine?" - "Nu-l." - "Şi pot comenta, completa, exemplifica?" - "Până mâine, dacă vrei... Acum, aşează-te frumos în lumină..." - "Nu pot, trebuie să ţin umbrela" - "Uitasem - eşti cam complicat, se vede că nu eşti pom" - "Sunt om" - "Da-da, vorbe, o să ţinem noi umbrela... mai sus, să-ţi poată vedea sicomorul nostru gras scoarţa, ai auzit?"
