
În Jurnalul naţional, care are la "ediţia de colecţie" de azi CD-ul în chestiune, există un apel la mişcare. E vorba de mişcarea de rezistenţă prin care, în vorbe cam multe, tot omul e îndemnat să lupte (pacifist, cum altfel?!) împotriva a tot ce nu e bun. Dar mai ales împotriva imposturii. Păi, e cam nasol, căci dl. Marius Tucă, cel ce a lansat manifestul acesta, ar trebui să facă ceva curăţenie în propria ogradă.
De pildă, unii care, ca să fie neinformaţi - primesc leafă; altfel nu-mi explic cum a putut fi lansat un supliment atât de plin de inexactităţi. Au altă treabă şi n-au când să se ocupe de un pic de documentare? Dacă emit păreri proprii sau dacă le-au copiat - e jenant în ambele situaţii, vorba împăratului din Harap Alb: dacă te-a învăţat careva, rău sfat ţi-a dat, iar dacă ai făcut după capul tău, rău cap ai avut. Bine, pe lângă neştiinţa unora, este careva acolo care nu o dată a dat dovadă de rea-credinţă, ce să ne mai mirăm, întrebarea e: de ce trebuie plătită neştiinţa şi, mai ales, răspândirea ei... cu bună ştiinţă?

A doua - de pe pagina a doua: Campania USA for Africa, pentru care Michael Jackson a compus împreună cu Lionel Richie "We Are the World" n-a fost ideea lui Jackson, ci a lui Harry Belafonte, înciudat că Bob Geldof şi Band Aid, la finele lui 1984, au lansat piesa "Do They Know It's Christmas?" - în ideea de a strânge bani pentru Etiopia, ţară afectată de foamete. Povestea e în mai multe surse, dar cea mai la îndemână e, desigur, Wikipedia. Dar e greu să ajungi acolo. Ca şi povestea cu Cortina de Fier. Poate e bine de ştiut că România, ca şi alte ţări de "dincoace" de cortină, era în anii aceia într-un program special de promovare a americănismelor: am văzut primii, înaintea vest-europenilor seriale precum Dallas, biblioteca americană funcţiona din plin, filmele de pe marile ecrane aveau, de asemenea, prioritate faţă de ţările capitaliste. Era mişcarea lor de rezistenţă. Că la bibliotecă ajungeai mai rar şi apăreai pe anumite liste, e altă poveste. Ei îşi făceau treaba lor americănească, ai noştri - rumänischen Werken. Ei dădeau filme, la noi se difuza ce trecea de anumite birouri. Ei, şi uite că treceau unele chestii. Dar e mult de trăncănit despre asta.

Pagina a 23-a: acordul, în formularea privind discurile vândute, se face la "bine", nu la "vândute", dragi analfabeţi cu leafă: "Iată câteva dintre cel mai bine vândute albume de studio... etc". Nu mai dau alte exemple, că mi se-apleacă (nu e nevoie să mănânci tot oul ca să-ţi dai seama abia la sfârşit că e stricat).
Da, trebuie reformulat înţelesul zicalei conform căreia prostia se plăteşte. Adică, în zilele noastre, e remunerată. Şi, mai rău, o cumpărăm, ca să putem avea albumul. Altfel, să ne mişcăm de rezistenţă...
Să închei cu o altă veste, de data asta bună: lui Mircea Badea îi place Michael Jackson.