Who Is It

"Who Is It" (6'34" - pe disc) este cel de-al cincilea single al albumului "Dangerous" (1991), lansat întâi în Europa (august 1992) şi abia apoi în Statele Unite (februarie 1993) - adică abia după ce Michael Jackson a apărut în emisiunea moderată de Oprah Winfrey, unde a cântat, a cappella, un fragment din melodie, demonstrând capacităţile sale de "drum machine" sau "beat-box", cum (i) s-a spus. Abia după ce publicul a reacţionat la această demonstraţie, deştepţii de la Sony a găsit cu cale să lanseze piesa, ca single, şi în SUA. Asta ca să nu ne mai văităm că numai la noi există tâmpiţi. Mai înţelegem şi că, de pildă, concertul de la Bucureşti a fost între cele două lansări. Pe disc, melodia este cea de-a 9-a piesă, plasată între "Black or White" şi "Give In to Me".

Al doilea lucru de mirare este că varianta video a piesei - filmată în procedeul neo-chrome, revoluţionar la data respectivă - şi regizată de David Fincher ("Strania poveste a lui Benjamin Button" de exemplu şi cu o bogată experienţă în domeniul videoclipurilor, încă din 1984, notabil fiind, în opinia mea, cel al lui Sting - "Englishman in New York", 1988) nu a fost difuzată niciodată în Statele Unite (ce spuneau? "rămâne opera"? "long live the king"? "mamă, ce-l mai apreciem"?) - cel puţin nu pe posturile tv de muzică MTV sau VH1.

Piesa este catalogată ca fiind R&B şi new jack swing. Dar cum rămâne cu arajamentele de muzică clasică? Intră la "urbana contemporană"? Măi, să fie. Chiar dacă sunt doar inserţii, poate era bine să... din moment ce, la alte piese, dacă intră o brumă de rap, la "gen" apare imediat şi precizarea că piesa este şi rap.
(La fotografiile "capturi" din video sunt linkuri spre variante ale piesei: prima - un IHS mix, prezent şi pe "The Ultimate Collection", a doua - The Most Patient Mix, ambele de pe UK single)


La fel de interesant este că Wikipedia care, de obicei, oferă informaţii detaliate despre melodii, are de data asta doar o poveste a părţii video a piesei (pentru publicul american, probabil), fără o analiză a acesteia sau o poveste a realizării ei. Se spune doar, sec, că este o piesă în care e vorba, ca şi în alte numeroase cântece ale lui Michael Jackson, despre zvonuri (bârfe, clevetiri). Lipsa acestui segment din articolul prestigioasei enciclopedii dă naştere la presupuneri.
(La fotografia din dreapta e link spre o variantă simfonică).


Dacă trecem dincolo de aparenţe şi luăm cheia dezvăluită de Michael Jackson pentru "Leave Me Alone" (în care "ea" este doar elementul de diversiune, cel puţin la prima mână; pentru că poate fi şi altceva, în niciun caz însă nu e vorba despre vreo prietenă-iubită-amantă, decât, în ultimă instanţă, pentru palierul păşunistic al auditoriului - în care se poate include şi presa tabloidă) şi o aplicăm aici, textul te pune serios pe gânduri. Adică, nu e vorba neapărat de potriveala cu ceea ce i s-a întâmplat în viaţa reală, ci data la care face astfel de precizări/preziceri: albumul a fost înregistrat între 25 iunie 1990 şi 29 octombrie 1991 (ce date şi-a găsit şi el! 25 iunie... şi 29 octombrie - anul ăsta e "This Is It" în ţări ca România, de pildă).


Aşa că piesa a fost compusă, putem spune, înainte de vara lui 1991 ("înainte" însemnând până spre 1987, data lansării albumului precedent, "Bad"), pentru că trebuie să fi durat ceva finisarea albumului (editări, mixaje, apoi producţie propriu-zisă a copiilor pentru piaţă). Deja ştim că lucra foarte mult pentru o piesă, de aceea şi scotea atât de greu câte un album (dar câte hituri pe fiecare!).
(la fotografia din dreapta - link spre o altă variantă orchestrală, mai degrabă e piesa propriu-zisă, fără voce. Nu e karaoke. Bună de ascultat mai ales pentru distingerea clară a orchestrei de coarde, a violoncelului, a vocilor "soprano" mai ales ).


Acum ajung la ceea ce voiam să zic: în piesă nu e vorba despre zvonuri pur şi simplu, ci despre trădare de-a dreptul. Taman în 1991, La Toya Jackson, sora cea plină de hachiţe şi disperată să fie în centrul atenţiei, şi-a lansat cartea "Growing Up in the Jackson Family" - carte care, pot spune, a deschis Cutia Pandorei. De aici înainte, viaţa lui Michael Jackson se va schimba radical - şi nu în bine. Din ce am citit spus de alţii (căci nu am citit cartea pentru că nu o am) - La Toya i-a mărunţit pe toţi membrii familiei, inclusiv pe fratele Michael. Şi-atunci, pentru că ştim deja că Michael Jackson se pricepea foarte bine la oameni şi ştia cu cine are de-a face (fapt care mă nedumereşte în ceea ce a făcut mai târziu, după 2001 cel puţin), avea toate motivele să se teamă de "mişcările" surorii sale în media (chiar dacă, în 1993 chiar, la doi ani aproape de la apariţia scriiturii La Toyei, Michael Jackson spunea că n-a citit cartea; se prea poate, e de înţeles, dar cu siguranţă i s-a spus despre ce abera cucoana). (În treacăt fie zis, pe disc piesa urmează după "Black or White" şi e înaintea altora la fel de interesante: "Give In to Me" şi apoi "Will You Be There", ceea ce-mi întăreşte bănuiala-convingerea că punea piesele pe disc cu schepsis anume).

Am găsit un blog suuupeeeer, în care cea care semnează articolul (Rich Juzwiak din New York) despre cartea La Toyei, scrie aşa: "Cum îţi dai seama când un Jackson minte? Îşi mişcă buzele. În cazul La Toyei, ea şi-a mişcat stiloul." Apoi face o analiză plină de ironie şi haz despre "momentul" La Toya, când, în sfârşit - această "căţea cu trei picioare dintr-o familie de campioni" (am citat din articol) - poate fi aşa cum şi-a dorit de multă vreme: în centrul atenţiei. Autoarea articolului povesteşte apoi cum cartea "Growing Up in the Jackson Family" se vindea, până la data de 25 iunie, pe e-bay, cu 0,01 $ - pentru ca acum să fie deja 50 $ sau chiar mai mult. Despre caracterul La Toyei spune multe şi atitudinea sa din "interviul neautorizat" - partea a 3-a, mai ales la final...


Atacul împotriva lui Michael Jackson pe care La Toya l-a făcut în timpul procesului său din 1993 (mult mai târziu - a se citi prea târziu - ea a recunoscut că a minţit şi că a făcut-o pentru bani) e dovada că artistul avea de ce să se teamă. Ceea ce mi-a atras de la bun început, ăhăăă - demult adică, atenţia este chiar versul "is it my brother?" - pentru că, îndeobşte, nu auzi pe nimeni suspectându-şi din prima neamurile. Suna foarte bizar - chiar dacă nu-mi băteam mintea cu Jackson 5 (nici vorbă) sau "ce familie fericită e" sau alte păreri din această categorie. Sună ciudat şi atât. Acum, înlocuim frumos "brother" cu "sister" (ce scandal ar fi ieşit dacă spunea "sister" în text; intra în alte bârfe) şi iată:

I gave her (...) secrets so untold
...
(Who is it?)
It is a friend of mine
(Who is it?)
Is it my brother?

Dar să revenim la partea muzicală, puricând ce e de puricat aici. Păi, ia să vedem doar lista de mai jos, care singură spune multe:

Scriitor, aranjor şi compozitor: Michael Jackson
Producători: Michael Jackson şi Bill Bottrell
Solist şi voci background: Michael Jackson
Drums: Bill Bottrell şi Byran Loren
Synthesizer: Bill Bottrell
Bass: Louis Johnson
Arajamente pentru keyboard: Brad Buxer şi David Paich
Programare keyboard şi interpretare la claviaturi: Brad Buxer, Michael Boddicker, David Paich, Steve Porcaro şi Jai Winding
Aranjament pentru orchestra de coarde: George del Barrio
Dirijor: Endre Grant
Violoncel: Larry Corbett
Voci soprano: Michael Jackson and Linda Harmon

Doar citind lista pe diagonală şi ochim nişte nume de referinţă. Despre Bryan Loren mai vorbirăm şi vom mai vorbi, despre Bill Bottrell trebuie deocamdată să spunem că a lucrat cu Michael Jackson încă din 1984 (întâi pentru "Bad", apoi a fost co-producător la "Dangerous", compunând şi partea de rap din "Black or White"), iar Steve Porcaro este compozitorul piesei "Human Nature", apărută pe albumul "Thriller".


Apoi - voci de sopran(ă)? Devine interesant, plus ceea ce am spus mai sus - orchestră de coarde, cu dirijor cu tot, violoncel, toată armata aceea, formată din nu mai puţin de cinci inşi, mobilizată pentru keyboards, sintetizatoare, claviaturi, tastaturi şi butoane. Dar cel mai interesant lucru vine acum, şi văz că nimeni nu şi-a spus părerea. Ei bine, eu mi-o spun pe-a mea, după ce am trecut în revistă exemplele date de chiar Michael Jackson în patru rânduri: în emisiunea moderată de Oprah Winfrey, în emisiunea Barbarei Walters, în filmul nefericitului Martin Bashir şi într-un interviu despre care nu ştiu nimic. În toate patru el a demonstrat că este o adevărată "drum machine"/"beat-box".


La acestea, se adaugă mărturisirile făcute tot de el în interviul radiofonic din 2001 (din care am bibilit două părţi), când - referindu-se la albumul "Invincible", un fel de încununare timpurie a experienţei dobândite - a spus că, citez, "noi nu avem pe acest album prea multe sunete create pe keyboard, computer sau alte maşinării. Noi am... Noi ne-am creat propriile sunete. Ritmuri diverse ...nimeni nu poate face pe niciun keyboard ce am făcut noi. Noi le-am făcut cu propriile noastre mâini." Sau, pot spune, în cazul de faţă, cu propria voce (că nu ştiu cum să-i spun altfel): a "drums-ăit" corespunzător, sunetele au fost introduse în sintetizator (nu obligatoriu, aici doar zic şi eu aşa) şi ascultaţi mai ales finalul piesei, unde se aude foarte clar despre ce vorbesc.