Nu ştiu ce titlu să dau, stau şi mă minunez, ca în faţa unui fenomen supranatural, câtă imbecilitate există pre lumea asta. Uneori, fără-ndoială, mă suspectez şi pe mine de prea multă prostie. Dar mă tratarisesc, pentru că de acum două luni şi până azi picăturile de deşteptăciune nădăjduiesc că au făcut ceva treabă.Acum citesc cu alţi ochi texte peste care am trecut ca gâsca prin apă. Cum este cel din postarea care vine mai jos (am pus-o înainte, ca să urmeze, adică, în ordine). Textul se numeşte "Inocenţă" şi este din cartea "Dancing the Dream". Carte apărută, nota bene, în 1992.
Nici n-ar mai avea nevoie de comentarii. Se vedea cât de colo că Michael Jackson ştia pe ce lume se află şi cu cine avea de a face. Dar a vorbit/scris, realmente, la pereţi - spunând ce avea pe suflet, încercând să lămurească lucrurile: cum stă treaba cu naivitatea cu care-l etichetaseră "ăia" (care? păi, cam toţi).
La fotografie am linkuit piesa "Keep the Faith" - de albumul Dangerous (tot din 1992). De băgat la cap şi textul acela; eu le citesc pe ambele aşa: Michael Jackson lăsa o mărturie a ceea ce era el de fapt şi cum n-avea să mai fie. Probabil că schimbarea ce a urmat a fost deliberată, probabil asumată şi nu doar împins de alţii. Şi, probabil, ştia ce-l aşteaptă - renunţând la ceea ce-l definea, de fapt: omul liber şi natural-optimist a fost înlocuit de personajul plin de văicăreli şi justificări. Homo-ludens prin definiţie a fost dat la o parte de o creaţie a unei echipe tâmpite de PR ce a reacţionat stupid la cretinismele din media. Pentru că, de exemplu (dezvoltăm al'dat') şi dacă ar fi avut mama raiului copilăriei, tot s-ar fi jucat. Avea jocul în gene, aşa cum avea ritmul, dansul, muzica. All inclusive. La pachet. Ce l-o fi convins că trebuie să se schimbe? Nu ştiu, nu încă. Dar sigur punea la cale schimbarea, greşeala vieţii sale - şi a simţit nevoia să lase mărturii că el, de fapt, nu e cel ce avea să devină în ochii celorlalţi. Da-da-da, mai studiem... dar cred că, la naiba!, nu mă înşel.
Nici n-ar mai avea nevoie de comentarii. Se vedea cât de colo că Michael Jackson ştia pe ce lume se află şi cu cine avea de a face. Dar a vorbit/scris, realmente, la pereţi - spunând ce avea pe suflet, încercând să lămurească lucrurile: cum stă treaba cu naivitatea cu care-l etichetaseră "ăia" (care? păi, cam toţi).
La fotografie am linkuit piesa "Keep the Faith" - de albumul Dangerous (tot din 1992). De băgat la cap şi textul acela; eu le citesc pe ambele aşa: Michael Jackson lăsa o mărturie a ceea ce era el de fapt şi cum n-avea să mai fie. Probabil că schimbarea ce a urmat a fost deliberată, probabil asumată şi nu doar împins de alţii. Şi, probabil, ştia ce-l aşteaptă - renunţând la ceea ce-l definea, de fapt: omul liber şi natural-optimist a fost înlocuit de personajul plin de văicăreli şi justificări. Homo-ludens prin definiţie a fost dat la o parte de o creaţie a unei echipe tâmpite de PR ce a reacţionat stupid la cretinismele din media. Pentru că, de exemplu (dezvoltăm al'dat') şi dacă ar fi avut mama raiului copilăriei, tot s-ar fi jucat. Avea jocul în gene, aşa cum avea ritmul, dansul, muzica. All inclusive. La pachet. Ce l-o fi convins că trebuie să se schimbe? Nu ştiu, nu încă. Dar sigur punea la cale schimbarea, greşeala vieţii sale - şi a simţit nevoia să lase mărturii că el, de fapt, nu e cel ce avea să devină în ochii celorlalţi. Da-da-da, mai studiem... dar cred că, la naiba!, nu mă înşel.
