Nimeni nu-i profet în ţara lui.
Mai adevărat ca oricând, adagiul acesta ilustrează tot ceea ce se ţese în jurul lui Michael Jackson mai ales acum, după. Toate discursurile americanoide care ascund nu neputinţa de a spune "Bre, Michael, iartă-ne că am fost dobitoci, indolenţi, ignoranţi şi, la urma-urmei, criminali prin toată nesimţirea noastră rău-voitoare", ci, mai degrabă, goana după câştiguri fabuloase pe seama legendei, reputaţiei şi talentului lui Michael Jackson, par a fi făcute mai mult de hatârul fanilor (şi, de fapt, al celor cu creierii la ei) din afara Statelor Unite. E clar că nu se aşteptau la o asemenea reacţie, atât de pro-Jackson, la nivel internaţional şi acum, cu gândul la foloase, nu prea ştiu cum s-o dea la întors, să fie undeva la mijloc, nici ca ei, dar nici altfel. Sau, şi ca ei, şi - cât de cât - ca ceilalţi (dar nu prea tare, să nu le cadă galoanele).Mă tot întrebam de ce toate discursurile lor oficiale lasă în urmă un gust de rânced, fiind prea politically correct din cale-afară când nu le cere nimeni să-şi dea cu presupusul. Să fie contestate hotărârile judecătoreşti în asemenea hal, dacă bunul simţ şi judecata dreaptă tot nu sunt în stare să discearnă, încât să ducă doar la acceptarea unor păreri de oameni bolnavi, până la ignorarea totală a tuturor dovezilor? De ce se mai mint singuri, la ce le foloseşte? Până unde trebuie să meargă paranoia încât să vadă şi ei că au luat-o razna? Ce e toată pelteaua asta greţoasă în care încearcă să amestece tot ce nu sunt capabili să înţeleagă, aruncând tot pe umerii celui ce nu (mai) e propria lor vină?
"Era o fiinţă umană", da, dar vorbele astea sunt spuse cu subînţeles, cu tonuri şi tonuri - căci sunt rostite şi pentru cei din afară, dar şi pentru sneddonii şi bashirii proprii; sunt blablauri împăciuitoare, "rămâne opera, long live the King", dar asta nu i-a împiedicat să ridice primii piatra şi să dea sentinţe - aiurea-n tramvai, după cum s-a dovedit - aruncând cât colo şi opera, cu tot cu om. Ce mirare când au descoperit că alţii au ştiut să preţuiască ceea ce ei au aruncat - fără să fie în stare să pună ceva în loc. Dacă tot nu-s în stare să-şi recunoască greşelile (fatale, vezi?), măcar să fi tăcut, pentru că orice tâmpenie spusă în plus şi încă, şi încă, se va întoarce, la urma urmei, tot împotriva lor. Nu ştiu când va fi vreo urmă a urmei, poate va fi pentru fiecare ipocrit dintre ei în parte, dar... who knows... Oricum, Doamne, dacă până acum se mai putea crede altfel, toate gargarismele de-acum dovedesc că au ştiut ce fac.
