Man in the Mirror

Începem cu teoria trebuincioasă întru neconfundarea cântecului cu viaţa lui MJ; o să vedem noi de ce... Teoria se găseşte foarte uşor, n-am făcut decât o mică sinteză - ca să nu zic rezumat...

Cântecul (pop, gospel) a fost compus de Siedah Garrett (care poate fi auzită cântând în background alături de Michael Jackson) şi Glen Ballard. Jackson a adăugat pe fundal şi vocile celor patru fraţi ce alcătuiesc trupa gospel The Winans - din Detroit, precum şi ale corului gospel condus de Andrae Edward Crouch - din Los Angeles, care i-au conferit piesei sunetul distinctiv. (Amănunte despre Andrae Crouch pot fi găsite şi pe site-ul acestuia, www.andraecrouch.com).

Ideea cântecului i-a venit lui Garrett pe când aceasta îşi conducea maşina către studioul unde aveau loc înregistrările pentru melodia "I Just Can't Stop Loving You". Pe drum, a zărit un chip în oglinda autoturismului, iar acest lucru a inspirat-o să scrie o melodie numită "Man In the Mirror", care să fie adăugată pe viitorul album (al şaptelea album solo, Bad - 1987) al lui Michael Jackson. Single-ul a fost lansat în ianuarie 1988 (la mai bine de cinci luni după lansarea albumului Bad, la 31 august 1987).

Aranjamentul muzical ce presupune prezenţa unui cor gospel a fost făcut la un an după ce David Bowie a folosit aceeaşi formulă pentru melodia "underground" din filmul "Labyrinth"; şi alţi artişti ai vremii au folosit în cântecele lor coruri gospel: Debbie Gibson, Guns'n'Roses şi Madonna.

Jackson a mai folosit un cor gospel şi câţiva ani mai târziu, la înregistrarea hitului său "Will You Be There" (album Dangerous, 1991). Dar corul condus de Andrae Crouch a mai participat şi la înregistrarea altor cântece ale lui Michael Jackson: "Keep the Faith" (acelaşi album) şi, în mod deosebit trebuie semnalată participarea acestui cor la realizarea, în 1995, a piesei "Earth Song" (album HIStory: Past, Present and Future, Book I). Nu cu mult timp înaintea morţii lui Michael Jackson, Andrae Crouch şi sora sa, Sandra, s-au întâlnit cu acesta pentru a pune la punct înregistrarea "background"-ului pentru două cântece pe care Jackson intenţiona să le lanseze în timpul turneului "This Is It". Conform en.wikipedia.org: "as was typical during their creative, musical sessions with Michael, they would sing and pray together".



Ceea ce e interesant la acest articol din Wikipedia: "The song is played in the key of G Major at a tempo of 100bpm. The vocal range is Ab3-C6"; precizări de acest fel nu am mai văzut pentru alte cântece, mărturisesc.

În ceea ce priveşte partea video a cântecului, este remarcat - în acelaşi articol wikipedist - faptul că e primul film în care Michael Jackson nu apare, fiind folosite doar imagini-document, care să sublinieze mesajul de fond al piesei.


Siedah Garrett

a făcut parte din trupa de acompaniament a lui Jackson în turneele acestuia Bad şi Dangerous, din anii 1992 şi 1993 (inclusiv în concertul de la Bucureşti din 1992). În 1987, Garrett a particpat la înregistrările pentru albumul Bad, cântând în duet cu Michael Jackson "I Just Can't Stop Loving You" şi în calitate de compozitoare, alături de Ballard, a piesei în discuţie aici, "Man in the Mirror", care a fost single-ul nr.1 al albumului. Asocierea sa cu Michael Jackson i-a permis să cânte pe mai multe albume ale lui Quincy Jones - din anii '80 şi '90.
sursa: en.wikipedia.org.

Artista (care a înregistrat şi o versiune proprie a cântecului, acustică, în anul 2004; la fotografia de deasupra este link către o înregistrare live) scrie, pe propriul site:

"Michael Jackson


was and will forever remain, the golden thread of velvety voice, so intricately woven into the fabric of the soundtrack of my life. His musical artistry will live on in my heart, soul and every cell of my being forever. He was magic, and I miss him, terribly. May his beautifully vibrant soul rest in eternal peace." (www.siedah.com)

Man in the Mirror:

iată cel mai bun pretext pentru a spune despre Michael Jackson - cam ca în povestea lui Lewis Carroll - că se afla, de fapt, de partea cealaltă a oglinzii. După vârsta de cinci ani, adică atunci când a intrat cu totul în lumea artistică, Michael Jackson s-a despărţit de viaţa reală aşa cum o înţelegem noi, oamenii de rând. De aceea întreaga sa viaţă a jinduit după traiul unui om obişnuit, ştiind, de fapt, că acest lucru este imposibil - din mii de motive. Vreme de mai bine de 45 de ani a fost aproape extraterestru, micile escapade făcute cu fraţii săi - încercând să scape de supravegherea gărzilor de corp, escapade numărabile pe degete - n-au făcut decât să-i alimenteze acest regret.

Dar acesta este chiar unul dintre secretele imaginaţiei sale bogate şi a voinţei de a-şi îndeplini cele mai extravagante visuri. Nu e nimic paradoxal: omul visa cu ochii deschişi şi toate visurile sale se văd în filmele pe care le-a făcut - ca ilustrare a muzicii proprii. În aproape toate dintre filmele sale de tinereţe el este eroul - exact cum nu era în realitate: puternic, temerar, îndrăzneţ - tupeist chiar, uneori arogant. S-a folosit (într-un mod inteligent şi creativ) de orice pretext pentru a-şi îndeplini cele mai copilăreşti visuri - să "simtă" un pic viaţa reală, fie că e vorba de viaţa de ghetto, găşti, mers cu metroul, traiul într-o casă prăpădită (deşi copilăria şi-a petrecut-o într-o casă cu doar două camere pentru 11 suflete), înfruntarea în stradă /în crâşmă cu "durii" oraşului şi putem să luăm secvenţe separate şi facem o enciclopedie a visurilor lui Michael Jackson. Acesta este, cred, motivul pentru care a fost fascinat de partea video a muzicii sale, de ce s-a implicat profund în realizarea acestor producţii, de ce voia să devină regizor (încălcarea propriului statut? asta să-l fi costat? - căci singur spunea că muzica este darul dar şi misiunea sa primită/e de la Dumnezeu). Asta poate fi şi explicaţia mizanscenelor de proporţii în afara cântecului propriu-zis; acesta nu-i oferea decât partea care-i era, în egală măsură, foarte dragă: dansul. Povestea rămânea însă pe dinafară şi Jackson a inventat scurt-metrajul muzical pentru a-şi trăi visurile. Măcar câteva ore.

Cu siguranţă şi-ar fi dorit să fie rocker, pentru că este cea mai prezentă "alunecare" din pop-r&b-soul-blues, celelalte genuri fiind-i la îndemână şi deja trecute, încă din copilărie, în propria discografie (solo ori cu fraţii săi); ar fi vrut să fie şi rapper un pic - fapt ce a dus (oficial) la ruperea colaborării cu Quincy Jones. Nimic însă despre operă sau operetă - (ciudat! fiind tenor... şi încă unul foarte bine cotat de specialişti, ne-am fi aşteptat la vreo donnă e mobile, de pildă) - iubea nespus muzica clasică, dar trebuie subliniat că se referea exclusiv la muzica simfonică. Despre visurile tip Făt Frumos & Ileana Cosânzeana - cu interpretări specifice secolului al XX-lea şi cu inflexiuni puternic americăneşti - aproape toate producţiile video marca MJ au câte ceva din basm.

Viaţa reală era pentru Michael Jackson cea din oglindă, inaccesibilă în mod normal pentru cineva ca el decât prin recurgerea la ficţiune (film, chiar punerile în scenă din timpul concertelor) aşa că şi aceasta poate fi o explicaţie pentru întregul lui comportament (mie mi se pare că s-a comportat prea bine pentru circumstanţele date) şi, desigur, pentru permanenta preocupare faţă de modificarea înfăţişării. Ciudat e că, într-adevăr, de foarte tânăr era adus de spate - asta ca paranteză - deci nu minţea când se văita de dureri de spate. Ce-or zice doftorii despre treaba asta? închis paranteza. Şi, cu toate lamentările lui, ştia foarte bine că nu era cale de-ntors (unde să se întoarcă? unde n-a fost, de fapt, niciodată?), că n-ar fi supravieţuit o secundă în viaţa reală şi nici el n-ar fi fost never-ever un - ceea ce se cheamă - "om obişnuit" sau "normal". Mai bine pentru noi...

Adică: Michael Jackson cel real, viu, era doar cel de pe scenă, din filmele sale, din spectacole. Celălalt era doar un rol. Din nefericire, la nivelul planetelor s-a produs o confuzie, din moment ce Michael Jackson cel adevărat era susţinut fizic de celălalt Michael Jackson, cel din afara scenei. S-or fi distrat Perseidele pe tema asta, dar nici ele nu ştiu cât de cumplit trebuie să-i fi fost lui Michael Jackson să depindă de un trup pământean destinat doar unui rol.

Mai târziu însă au intervenit alte visuri - cele despre care spunea tot Quincy Jones că "devii ceea ce gândeşti" - cele ale unui depresiv (cred că şi anorexia are un rol în chestia asta, căci ştiu - şi sper să nu greşesc - că nervul foamei e cam acelaşi cu ăla care ne fereşte de depresii) şi aici intrăm în alt capitol.

O, da! - eveniment: luni apare cartea lui Taraborrelli, cu Săptămâna financiară. E o carte de referinţă, indiferent dacă e ok sau nu.