Zău că mi-a plăcut articolul din 1983; la final zice, citez: "From Issue 389 — February 17, 1983". Dar nu din motive de subiect mi-a plăcut (întrucât subiectul era, într-adevăr, dificil - şi de descris, şi de înţeles, şi de suportat) - ci pentru că Gerri Hirshey are talent, domnule, din care motiv este cotată ca unul din cei mai importanţi autori din jurnalismul muzical.
Mă nedumereşte nespus faptul că Michael Jackson nu a făcut filmul cuşidespre Peter Pan. Ce s-o fi întâmplat? În schimb - foarte interesante părerile lui Steven Spielberg. Poate că ar fi fost, alături de Quincy Jones, Jane Fonda, Donald Trump şi Diana Ross singurii de luat în seamă în descrierea cât mai corectă (n-avem pretenţia să fie completă... n-are cum) a personajului. De ce n-o fi făcut filmul?
Foarte interesant e că Michael Jackson ştia foarte-foarte bine unde se află, de cine e înconjurat (despre prieteni ori colegi de breaslă - avea păreri pertinente, demonstrând o judecată perfectă, fără urmă de amabilităţi gratuite) - era, într-un fel, foarte terestru. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte latura "magică" a lumii sale (avea şi cuvinte preferate, pe care le repeta adesea: în afară de "magic", mai avea pe listă şi "escapism", dar şi "mesmerize"...), era atât de ferm convins de ceea ce spune(a), încât nu aveai cum să nu-l crezi, mă gândesc. Cel puţin, pe moment. Eu aşa aş fi făcut.
La fel de uimitor este, pentru vârsta lui de atunci şi succesul pe care-l avea, că-şi dorea cu orice preţ (mă rog) să uite. Ăsta era motivul pentru care s-a înconjurat de jucării, animale, basme, tot. Să uite ?
