Lumea e dusă, zău aşa. Pe site-ul www.culinar.ro este postată o reţetă destul de greoaie, plăcintă de cartofi dulci (pe vremuri aveau şi un nume la noi, prin adopţie: "patate" - mai rar să fi fost "batat" -, dar nu mai ştie nime' de acest lucru) - cu prezentarea "Michael Jackson prefera plăcinta de cartofi dulci". Acum, ce să mai zicem? Taman ieri, Frank DiLeo a confirmat, într-un fel, faptul că Michael Jackson era anorectic:
KING: He was rehearsing, right?
DILEO: He was rehearsing well, eating well. We were making sure that he had the right protein shakes, the right food. We gave him chicken. You know, we brought him food to eat. He ate it. He'd say I'm not hungry, but he'd eat it.
Iar bucătăreasa Kai Chase, tot în emisiunea lui Larry King - cea din 30 iulie, vorbea de salate, bame, caise, alte fructe şi legume (suc de sfeclă roşie, de pildă, asta ar fi de ştiut, pentru că Chase spunea că ăsta era preferatului lui MJ) - întrucât ea băgase bine la cap că omul îi spusese "I'm a dancer", deci trebuia să rumege fibră vegetală proaspătă, naturală (organicăăăă) şi cu proteinele numărate bob cu bob...Şi-acum, vin ăştia cu plăcinta lu' peşte prăjit. Pardon, e preluată de pe alt site, www.cdkitchen.com, unde a fost propus de cineva din Pennsylvania. Haios e că ai noştri au poză la reţetă, ai lor - nu.
(Pentru că tot s-a spus adesea că MJ era "fan" KFC, iată reţeta de pui prăjit...)Este exact ca în "Aventurile lui Tom Sawyer", fiecare simte nevoia să se lege de numele celui care este în centrul atenţiei - şi când spun asta nu mă refer doar la bucătăreală, asta ar fi partea cea mai agreabilă a problemei ci, mai ales, la tot soiul de "specialişti" - psihiatri, , clarvăzători, psihologi, doctori de duzină, toţi răsăriţi din neant - care se reped să spună "cum era Michael Jackson în ultimele luni-săptămâni-zile" sau care au fost pur şi simplu inventaţi de tabloide. În cartea lui Mark Twain, cum toată lumea îl evoca pe Tom - atunci când se credea că s-a înecat, împreună cu Huck -, un puşti, care nu fusese în anturajul eroului zilei, a spus, plin de mândrie, că are, totuşi, o amintire importantă: "Mie, mi-a tras odată Tom o palmă...". Dar vezi, el măcar nu inventase povestea.
