Pot să ?... Pot, ce nu ai ba, doar sunt "chez mon chez-soi à moi"! Ce spuneam io acum fro trei catralioane de ani, pe la 22 iulie a.c., pe când eram mult mai boeuf ca acum, da' intuiţia, draga de ea, lucra de zor? Postarea se numeşte "Etaje, paliere şi altitudini" şi mă mândresc, da, urlă mândria în mine să spun că nu-s chiar ultimul dobitoc, penultimul, poate, că ultimul a murit demult... Bref, lasă ce-am zis io, că abia începusem să zic şi ne luarăm cu vorba şi n-am terminat, dar am găsit în al patrulea capitol al Moonwalk-ului descrierea unei piese pe care o iubesc nespus: "This Place Hotel", o superbătate în toată puterea cuvântului. Propun spre documentare o variantă live - extraordinară în ceea ce priveşte evoluţia în concert a Jacksonilor.Ceea ce spune în carte Michael Jackson - şi încă o spune telegrafic, este exact ceea ce-l defineşte nu numai în plan muzical. Dar să citim/cităm, că e cel mai folositor lucru (sublinierea îmi aparţine):
"Heartbreak Hotel was the most ambitious song I was composed. I think I worked on a number of levels: You could dance to it, sing along with it, get scared by it, and just listen. I had to tack on a slow piano and cello coda that ended on a positive note to reassure the listener; there's no point in trying to scare someone if there isn't something to bring the person back safe and sound from where you've taken them."Perfect adevărat şi pe calea asta a mers în toate: de la muzică, la text(e), la dans /coregrafie, la prezenţa scenică, la film, la ce vrem şi ce nu vrem. Şi palierele astea nu sunt nici ele doar pentru o singură categorie de receptor, aşa cum reiese, de pildă, din chiar cele spuse în citatul de mai sus. Pentru că acesta se referă la opţiunile unui singur individ, cu stări variabile de dispoziţie. Michael Jackson merge întotdeauna pe paliere de adresare pentru diferite categorii de receptori; păşuneşte vorbind, se adresează atât "rafinaţilor" (culţi, cu gusturi dichisite etc), cât şi "primitivilor" - care vor doar să ţopăie (ceea ce nu-i rău, la urma urmei) - trecând şi prin toate etapele destinate "intermediarilor" (primitivii rafinaţi, rafinaţii cu cartofi etc).
Extindem toate astea şi la celelalte: cele mai bune exemple sunt cele legate de prezenţa scenică. Atent, foarte atent la alegera "logo"-urilor, din care, pentru rafinaţi (care le-au şi impus) au rămas mănuşa albă - singură (un şoc când a apărut prima oară cu doar o singură mănuşă, dar ce efect!), şosetele strălucitoare şi "fedora", Jackson le-a oferit tuturor câte ceva: celebra jachetă roşie, ochelari negri, curele late şi cu paftale ca la boxerii profesionişti (influenţe Elvis?), ţinte şi echipament militar - pentru rockeri, danteluţe, cristale şi broderii pentru cuconet... şi aşa mai departe (păr - celebra şuviţă, machiaj, atitudini). Interesante sunt suprapunerile, când multe din cele enumerate se regăsesc în aceeaşi costumaţie de scenă. Poate cineva să spună că nu merg? dar ce nu ar merge pe scenă?
Mai vorbim noi despre asta.
fotografia: www.allmichaeljackson.com
* - Desigur, titlul "compozit" vrea să adune atât titlul iniţial, gândit de Michael Jackson, cât şi titlul de pe disc, pus din raţiuni nu numai de copyright, ci şi de respect faţă de Elvis Presley (nu?). Altfel, melodiile n-au mai nimic în comun, în afară de limbă şi calitate incontestabilă. Michael Jackson însuşi a spus că Elvis nu a avut cum să-l influenţeze (să-l credem)...
